Perioada de repaus vegetativ
Lucrările de iarnă ȋn agricultură sunt importante pentru menținerea productivității și sănătății culturilor pe parcursul anului. Acestea se desfășoară ȋn general ȋn perioada de repaus vegetativ al plantelor, mai exact, ȋn timpul iernii.
Una dintre cele mai importante lucrări ȋnainte de intrarea ȋn iarnă este pregătirea terenurilor agricole pentru primăvară. Acest lucru poate include ararea, nivelarea terenului și pregătirea culturilor care vor fi plantate la primăvară.
Un alt aspect esențial pentru perioada de iarnă este reprezentat de ȋntreținerea și depozitarea parcului de mașini și utilaje agricole. Acest lucru include curățarea, repararea și ȋntreținerea utilajelor pentru a le menține ȋn stare bună de funcționare. De asemenea, un alt pas de bază ȋn acest anotimp, sunt măsurile luate pentru protecția echipamentelor și mașinilor agricole de intemperii, cum ar fi acoperirea sau păstrarea lor ȋntr-un spațiu ȋnchis.